joi, 29 mai 2014

Supa crema de dovleac


Primavara e pe sfarsite iar in piete e plin de fructe si legume proaspete. Din acest motiv am hotarat sa golesc congelatorul de proviziile de anul trecut. Si cum printre aceste provizii se numarau si cateva pungute de dovleac (mai bine spus pireu de dovleac), nu a durat mult pana m-am apucat de facut aceasta supa crema.  Bineinteles, nu e neaparata nevoie de pireu de dovleac pentru aceasta reteta, se poate folosi si unul proaspat, voi prezenta modificarea la momentul potrivit. Pana atunci, haideti la treaba!

Ingrediente:
1 kg (pireu) dovleac
1 cartof mare sau 2 mici
1 litru supa de legume
1 ceapa
1 catel de usturoi
1 lingurita de chimion
1/2 lingurita coriandru pudra
1/2 lingurita nucsoara pudra
o bucatica de ghimbir (sau pudra)
2 linguri ulei de masline
sare


Preparare
Voi incepe prin a sugera pregatirea tuturor ingredientelelor de la inceput, pentru ca timpul efectiv de lucru este tare scurt, si nu vrea nimeni sa arda ceapa pentru ca nu a terminat de taiat legumele, sau nu gaseste ceva condiment.
Si acum sa va povestesc ce e de facut. Prima data se soteaza ceapa in uleiul de masline (2-3 minute), dupa care adaugam condimentele (chimen, coriandru, nuscoara, ghimbir) si mai lasam pe foc un minut.
In acest moment toata bucataria va mirosi imbietor. Este momentul sa adaugam si restul ingredientelor, mai precis supa de legume si legumele. (In cazul in care folositi dovleac proaspat, adaugati bucatile de dovleac si sotati-l putin inainte de a adauga supa de legume.) Lasam sa fiarba la foc mic vreo 20 de minute (sau pana sunt fierte toate legumele). Stingem focul si o lasam putin la racit.


La final o pasam folosind blenderul (vertical ar fi de preferat daca aveti) si o saram dupa gust.
Si asa obtinem o aromata supa crema de dovleac.


Sugestie de servire: alaturi de crutoane si ceapa verde.
Informatii nutritionale pentru o portie de supa (vor rezulta 5 portii de 450g)

Puncte forte:

- lipsa colesterol
- bogata in potasiu
- bogata in vitamina C
- foarte bogata in vitamina A








generat folosind http://caloriecount.about.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu