marți, 8 aprilie 2014

Dovleac umplut cu legume

Intr-o zi m-am trezit cu un dovleac in dulap care astepta nerabdator sa fie gatit. M-am tot gandit eu ce as putea face bun din el nefiind prea mare fana de dovleac. Dupa ce am cochetat cu mai multe idei, surprinzator, toate necesitau cuptorul cea mai interesanta mi s-a parut sa il umplu cu legume si sa il coc in cuptor. Zis si facut! Am facut inventarul a ce mai e prin frigider si m-am apucat de treaba. Iata ce a iesit!

Ingrediente:
1 dovleac Butternut
o ceapa verde 
jumatate de legatura de leurda
1 ardei
5-6 ciuperci
200g branza/telemea/cascaval/tofu 
2 linguri ulei de masline
sare si piper

Preparare:
Se ia dovleacul si se taie in patru, iar apoi se curata de samburi. Se scobesc cele patru bucati cat mai uniform posibil, iar miezul de dovleac astfel obtinut se sareaza si pipereaza si se pastreaza separat intr-un castron.
Cele patru bucati rezultate se ung cu putin ulei de masline, iar apoi se sareaza si se pipereaza. Se pun intr-o tava unsa si ea cu putin ulei, si se lasa asa pentru cateva 2-3 ore (asta daca aveti timp).


Cand vrem sa pregatim masa, nu trebuie decat sa punem tava in cuptor, iar timp de 30 de minute cat ii va lua pana va deveni moale putem prepara umplutura.
Pentru aceasta taiem dovleacul ramas in bucati mai mici (daca este cazul) si adauga restul ingredientelor: ceapa verde, leurda, ardeiul, ciupercile si cascavalul. Se condimenteaza dupa preferinte.
Dupa ce jumatatea de ora a trecut, se scoate dovleacul din cuptor si se umple cu acest amestec de legume. Si se pune inapoi in cuptor pentru 10-15 minute, dupa care se scoate si se savureaza.


Vi-l recomand alaturi de un sos obtinut din jumatate de cana de iaurt grecesc (in curand vine si reteta) amestecat cu doi catei de usturoi pisati si o lingurita de busuioc.


PS: daca va ramane umplutura, puteti face in dimineata urmatoare o omleta in care sa adaugati legumele

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu